Frumoasa…luna inconjurata de prietene,racoros…vantu care ma invaluie…proaspata….iarba care ma incojoara,placut sentimentul unei libertati dorite…dar,odata intrand in colivia mea veche toate acestea nu le mai simt,in patul gol ma asez impreuna cu mirosul cald al trupului meu…il urasc …imi urasc trupul,el ma tine prizoniera in colivie,uneori as vrea sa ma desprind de el si sa ma bucur de libertatea simtita adineaori…dar nu se poate inca…inca mai trebuie sa imi petrec timpul cu el,cu mirosul cald emanat de sentimentele dinauntrul lui,dar e un miros placut si acesta,imi incanta simtul intr-un mod sadic si chinuitor,simt o cu totul alta placere acum…una care pune in balans doua stari,doua moduri de viata,fericire si suferinta.Imi place sa sufar,caci doar asa ajung sa fiu si fericita,imi place sa ma chinui,doar asa pot simti apoi placere…iubesc modul in care ma omor incet,in tacere,devenind propriul meu criminal,fara a fi nevoie de alte forte sau de sinucidere…lasand in urma o intrebare si un mister,o zi numita ieri….
Ceea ce voi lasa in ziua de ieri vor fi rime vechi si poeme inocente…voi lasa o copilarie ciudata,un copil ciudat dar mort deja ,voi lasa amintirile mele scrise pe o foaie sau un document…nu va mai ramanea decat praful si fumul in urma existentei mele,si vechea oglinda cu reflexiile ei,cu reflexia mea,cu reflexia unui om demult mort dar totusi viu ,un om mort in viata.Urasc ca inca nu pot pleca…urasc ca desii un om mort fiind…nu pot fi ingropat,ars deoarece colivia mea ,trupul meu, e inca viu….Imi place cum uneori imi arde trupu,imi place cum doare,imi place cum lumea ma chinuie si ma uraste,punandu-mi acid peste rani ca sa nu mai am nici o sansa de recuperare,asta ma face sa ma simt om…Dar defapt asta sunt pana la urma…dar nu o sa accept niciodata…desi ma comport ca un om…dar din pacate inca nu am invatat sa ma port altfel…din cauza asta ma voi uri mereu….din cauza asta vreau sa fiu libera…dar deocamdata va ramane o dorinta doar…
