Râul din mine

Un râu curge prin mine
De la creier până-n vine
Şi se întoarce mereu
Încărcat tot mai greu
De lacrimile tinereţii
Iar eu privesc neputincioasă
În a minţii densă ceaţă
Cursul ireversibil al vieţii.

Cu fiecare alt curs
Simt cum mi s-a scurs
Alt an din viaţă
Altă ratată şansă
De a fi utilă
Şi a-mi spune visurile
Fără să par senilă
Şi să preţuiesc mai mult clipele.

Uneori curenţii poartă
Gânduri uscate
De minte aruncate
Şi pe fund lasate să zacă
Dar care inima
Le dă din nou forţa
Le aprinde iar torţa
Spre a mă bântui iar
Uneori în zadar
Căci lumea de azi
Vrea doar să cazi
Nicidecum să te înalţi
Prin gândurile proprii
Ci doar săpând la alţi gropi
Setea de putere e atât de mare
Că nu ar încăpea nici în soare.

Un râu curge prin mine
Cu gânduri ce nu se pot abţine
Gânduri pline de nostalgie
La ceea ce a fost odată viaţă
Şi a cărei amintiri e incă vie
În mintea unei fete aşa zis senile.

Viaţă care are acum o altă faţă
De mulţi necunoscută
Astfel etichetându-mă
Ca o senilă pierdută
Dar care totuşi mai visează
Şi în minte îşi pictează
Că a râului curs se va întoarce
Plin cu gânduri de a face
Lumea de azi doar imaginară
Într-o lume de mâine reală...