Depresie si dorinta…

Frumoasa…luna inconjurata de prietene,racoros…vantu care ma invaluie…proaspata….iarba care ma incojoara,placut sentimentul unei libertati dorite…dar,odata intrand in colivia mea veche toate acestea nu le mai simt,in patul gol ma asez impreuna cu mirosul cald al trupului meu…il urasc …imi urasc trupul,el ma tine prizoniera in colivie,uneori as vrea sa ma desprind de el si sa ma bucur de libertatea simtita adineaori…dar nu se poate inca…inca mai trebuie sa imi petrec timpul cu el,cu mirosul cald emanat de sentimentele dinauntrul lui,dar e un miros placut si acesta,imi incanta simtul intr-un mod sadic si chinuitor,simt o cu totul alta placere acum…una care pune in balans doua stari,doua moduri de viata,fericire si suferinta.Imi place sa sufar,caci doar asa ajung sa fiu si fericita,imi place sa ma chinui,doar asa pot simti apoi placere…iubesc modul in care ma omor incet,in tacere,devenind propriul meu criminal,fara a fi nevoie de alte forte sau de sinucidere…lasand in urma o intrebare si un mister,o zi numita ieri….
Ceea ce voi lasa in ziua de ieri vor fi rime vechi si poeme inocente…voi lasa o copilarie ciudata,un copil ciudat dar mort deja ,voi lasa amintirile mele scrise pe o foaie sau un document…nu va mai ramanea decat praful si fumul in urma existentei mele,si vechea oglinda cu reflexiile ei,cu reflexia mea,cu reflexia unui om demult mort dar totusi viu ,un om mort in viata.Urasc ca inca nu pot pleca…urasc ca desii un om mort fiind…nu pot fi ingropat,ars deoarece colivia mea ,trupul meu, e inca viu….Imi place cum uneori imi arde trupu,imi place cum doare,imi place cum lumea ma chinuie si ma uraste,punandu-mi acid peste rani ca sa nu mai am nici o sansa de recuperare,asta ma face sa ma simt om…Dar defapt asta sunt pana la urma…dar nu o sa accept niciodata…desi ma comport ca un om…dar din pacate inca nu am invatat sa ma port altfel…din cauza asta ma voi uri mereu….din cauza asta vreau sa fiu libera…dar deocamdata va ramane o dorinta doar…

EU!

Probabil ca majoritatea oamenilor de pe glob ma aflu intr-un moment culminant in viata mea,unde tot ce era mai rau s-a intersectat la rascrucea vietii mele….

In momentele mele de extaz ma plimbam cu corabia imaginatiei mele prin gandurile mele de nebuna ,prin esenta sufletului de muritoare ,si la razele diminetii ma chinuiam sa nu deschid ochii …dar netrairile de ieri m-au intors spre malul realitatii.Trezindu-ma am zis…revin poate maine,ajung poate joi…Draga imaginatie nu iti cer sa ascunzi moartea din sufletul meu prezenta azi,nimic nu il poate trezi azi…nici rasete nici lacrimi…

Uneori tanjesc dupa copila din trecut care nu stia nimic,se pierdea adanc in imaginatia vie…azi ma pierd in imaginatia plina de moarte…

Mai vizitez locurile copilariei,padurea,campul gol,tufisurile,cuptorul vechi ce sta sa se darame…si strig numelei copilei ce a murit odata cu iesirea in lumea putrezita si plina de duhoarea pacatului…Ecoul meu se intoarce…dar ea nu…Mi-e dor de mine,de mine insumi…de nimeni altcineva,caci in fiecare om pe care il cunosc zace setea de a ucide frumosul…fiecare om a ucis putin cate putin copila din mine...chiar si eu m-am ucis pe mine...De la moartea acelei copile ce eram, imaginatia mea e una a mortii..una trista….da, aceasta sunt EU !O cripta a copilei ce am fost,in mine port cenusa de ieri….

Romania - centrul cultural european .

Se pare ca in societatea de azi.si in special in Romania care e cea mai democratica tara din toata lumea tot ce-i vechi e prost,deci trebuie eliminat,trebuie aruncat,nu conteaza ce,lucruri,oameni,talente..la noi asa e legea,ce-i vechi e prost deci prin urmare trebuie aruncat.Asa se procedeaza si in cazul imaginatiei,stilurilor de exprimare.Ce-i vechi deja e prea demodat..ooo asa de demodat,noi avem nevoie de « talente » care sa ne vorbeasca despre pornografie,despre bauturi,despre bani,in nici un caz despre cultura…pff ce-i aia ?e de moda veche « nu mai e la moda » si uite asa imaginatie ti-e limitata Jatunci apare intrebarea clasica :de ce ?de ce traim inca intr-o societate depravata mascata de asa zisa democratie ?plina de falsuri si goluri,unde cultura deja lasa de dorit…Se zice ca intr-o societate democratica cica sansele sunt egale pentru toti,avem dreptul la libera exprimare si la valorificare(porno,bauturi,droguri,manele,etc)dar nu ceea ce inseamna cultura,deoarece e demodata.De ce trebuie sa gandesc doar intr-un stil anume « ca sa fiu la moda » ?de ce nu pot sa am stilul meu prin care « sa fiu la moda » ?de ce ceilalti ma critica ?da….aceeasi intrebare de ce…evident un raspuns ar fi : « pentru ca nu esti porno »sau un altu « pentru ca nu fregventezi barurile cu regularitate » iar un altu mi-ar zice ca « nu te tai pentru Guţă”.Se pare ca in ziua de azi asa functioneaza totul ca sa devi un om de „cultura”,si un om din inalta societate respectat de ceilalti,bineinteles in Romania,aici sunt cei mai multi oameni de cultura in ziua de azi si este cel mai democratic stat european,un adevarat exemplu pentru celelalte state,daca ne-ar lua exemplul si ele probabil nu ar duce-o asa de „rau” ar duce-o „bine" ca si noi.Ne miram de ce ceilalti ne privesc si ne trateaza intr-un mod josnic ,cum ar putea sa ne trateze altfel?daca noi promovam asemenea lucruri si ne ingropam cultura si oamenii care ar trebui sa ne reprezinte? Si ca sa inchei cu o idee…Romania a ajuns dintr-o tara care avea oameni de cultura in adevaratul sens al cuvantului, tara cu oameni destepti,la o tara in care pe tot ce inseamna cultura ,imaginatie si creatie sa nu se de-a doi bani,ba mai mult,sa critice vechiturile astea care ne fac „sa nu fim la moda”.Of, la naiba!

PS:experienta proprie;)

Un trup ...şi un suflet...

Am nevoie de cuvinte ca sa pot spune ceea ce simt,ca sa ma exteriorizez din trupul ce mi-a fost dat.Sunt adapostita intr-un trup pamantesc,slefuit de trecerea timpului intr-un trup de femeie,dar sufletul din mine simte nevoia de lumina,simte nevoia de a vorbi,si cum altfel pot decat prin cuvinte...

Respir un aer proaspat de primavara,vad cum trec trupuri,uneori pline de goliciune alteori pline de ganduri lumesti,dar nici unul cu un gand luminat,aparte,un gand care sa nu fie banal.Uneori simt ca mai am un trup,un trup al sufletului,si imi vina sa strig :Vindeca-mi trupul !vindeca-mi trupul sufletului prin lumina sufletului tau,care sunt ochii.Simt cum incet ,incet trupul creste din mine si ramane doar o cenusa a timpului care se va risipi la urmatorul vant…

De mica am fost invatata ca am fost creati din iubire,dar ajungand la o varsta am mai invatat ca desi creati din iubire uneori raspandim ura...otrava letala pentru sufletul celui ce o raspandeste…oricum ar fi e greu sa traiesti si daca iubesti,poate e cel mai greu mod de a trai…iubind…mai ales cele ascunse tie...Dar asta inseamna una dintre pietrele din zidul vietii,un zid foarte inalt si greu de urcat.E greu sa fi om,dar e mai bine decat sa fi altceva.Odata vrand sa ies din trup m-am prabusit din nou in mine,de atunci nu am mai izbutit a incerca sa ies din acest trup…sunt poate mai in siguranta asa…daca raman in el,in trupul meu…un ambalaj decorat ce ademeneste pe ceilalti ca mine,adica pe cei ce sunt oameni.E incredibila natura trupului,e foarte fascinant clipa cand doua trupuri de sex opus se ating creand scantei si combinatii chimice uluitore,care leaga doua persoane,dar fara de care nu ar fi viata la fel de gustoasa in amarul ce ni-l ofera.Trupul striga pracic sa fie iubit,un strigat perceput doar de trupul altora care fie raman indiferenti fie raspund strigatului…Oricum ar fi avand un trup care la un moment dat va deveni nimic altceva decat un les,face parte din viata,e o conditie esentiala ca sa participi la acest spectacol care se numeste viata,sa ai un trup sa ai un suflet care este practic ceea ce te va reprezenta in viata ,nu vreau sa i zic creier deoarce si creierul e o materie intinsa ,face parte din trup si se pierde odata cu el,vreau sa cred ca suntem speciali prin acel ceva,care este sufletul.Uneori acest suflet este taiat de lama trupului,ajungand sa nu mai existe in acelasi mod ca si in altii,ajungad sa fie o bucata de carne in care sunt tiparite toate greutatile acestui spectacol fara sfarsit pentru om.Fara suflet nu am fi altceva decat niste manechine de plastic expuse in vitrina vietii,dar care nu vor fi admirate de catre trecatori,de catre alte trupuri care au suflet.Sufletul se lupta adeseori cu trupul in care este inchis,o lupta chinuitoare.

Sincer nu stiu de ce am scris aceste randuri fara rost fara sens,dar am simtit nevoia sa ma exteriorizez putin..poate de aceea,ca sa imi aduc aminte ce sunt defapt…un trup..cu un suflet in el.

Rânduri ale gândului...

Stiinta nu e altceva decat setea omului,iar daca aceasta sete o potolesti,ajungi sa te pierzi cu totul.

Uneori stau si ma gandesc,si tampita de la atata stiinta,de la atata cunoastere,nu stiu ce sa mai cred.Citind Kant,Cioran,si mult altii care si-au exprimat liber si in mod profund ceea ce gandesc si simt,stau si ma ratacesc pe taramul cunoasterii.

Ceea ce credeam odata si ceea ce avea o fundatie destul de solida in fata a tot ce imi zicea lumea,a ajuns sa se clatine in fata stiintei.

Nu stiu daca e bine sa ma predau ei sau sa cred in continuare ceea ce credeam inainte ,un lucru e sigur,cu cat sti mai multe,cu atat te tampesti mai tare.

E foarte greu sa rezisti unui asediu ca acesta atat de indelungat,fara hrana,fara sa iti intareasca cineva credinta.Credeam si inca mai cred acest lucru ,desi se clatina incet ca religia e singura cale dreapta in viata pe pamant,dar citind documente din evul mediu,si realizand consecintee cortinei negre ce s-a pus asupra mintilor oamenilor de atunci nu stiu cui sa i dau dreptate,stiintei sau religiei.

Mai am multe de citit pana sa ajung la o concluzie finala,desi mi-e teama sa mai citesc,mi-e teama ca daca voi afla mai multe toate zidurile credintei mele se vor prabusi si atunci chiar nu o sa stiu incotro sa ma indrept.Mi-e frica sa nu ma pierd cu totul in nimic,mi-e frica ca daca dau dreptate stiintei dincolo de misterioasa ei cortina ma va astepta un gol al nimicului,iar daca dau dreptate religiei ma voi lasa invaluita de valul negru care ia cuprins si pe oamenii si preotii din evul mediu.

Acum chiar ca ratacesc pe niste cai ale necunoscutului,pe niste cai ale nimicului.

Ma scufund incet in acest gol ce il pot face oamenii.

Nu mi-ar placea sa ma joc dea baba oarba in aceasta lume.Din pacate viata e ca un joc dea baba oarba,unde te indrepti fara sa vezi incotro iar cand cineva iti ia valul de pe ochi te trezesti intr-o alta lume,care in majoritatea cazurilor nu ne place.

Poate din fericire sau din pacate modernismul a ajuns sa ne cuprinda pe toti si intru tot pana la ultima hematie care exista in noi.Am ajuns multi dintre noi sa ducem o viata fara sens,o viata de robot,si atunci ma intreb ce rost mai are sa traiesti asa ?cand sti ca aceleasi lucruri te asteapta la nesfarsit,nimic nou,nimic interesant intr-o monotonie continua.

Nu poti sa gandesti doar in interesele celor bogati,gandirea ti-e delimitata la atat,desi vremea monarhiei si a robiei a apus de mult,se pare ca modernismul o reia cu o mai puternica forta.Lumea sta in mainile celor bogati.Si atunci cand totul depinde de ei unde sa t refugiezi ?in care san ?al stiintei sau al religiei.E greu sa dai un raspuns final si sigur.E greu sa iti imaginezi in ziua de azi,imaginatia in zilele noastre nu mai iti e de mare folos,doar daca creezi niste roboti si tehnologii de ultima ora bine inteles pentru bogati.

Desi n-am trait in vremea marilor poeti,simt ca un poet,si tanjesc dupa acele vremuri care nu stiu daca au existat vreodata asa cum spun marii poeti,unde imaginatia nu avea granite,unde iubirea putea fi traita in toate partile ei,fara restrictii,puteai iubi liber,neconditionat,insa acum modernismul si banii au ajuns sa inlocuiasca iubirea.

Putini sunt cei care mai iubesc pe lumea aceasta haotica.Iar acei putini ce au mai ramas de multe ori sunt ucisi chiar in zborul lor spre fericire.Bine a zis cineva ca fericirea nu dureaza mai mult decat cateva clipe,tind sa dau dreptate acestei persoane,caci iubirea te raneste in asa fel incat nu poti sa mai traiesti dar nici sa mori.

Pe strada vezi mergand oameni cu suflete inegurate,ochii inghetati si efectiv monitorizati.Nu vreau sa ajung si eu asa,si totul din lipsa iubirii in general.

Iubirea e ceva ce ai dobandit la sfarsitul tuturor trairilor.E pasul final spre fericire,un sentiment aparte ce si pe ingeri si demoni i fac sa ne pizmuiasca undeva in adancurile lor.

Iubirea absoluta si transcedentala e cea dintre un inger si demon,e o chimie puternica,se atrag reciproc,nu pot fi unul fara de celalalt.

Rare asemenea iubiri,rare si tragice.

Dar cum e cand o persoana din inger se transforma in demon ?am auzit multe despre oameni demonizati,dar nu prea am auzit despre demoni umanizati,secret bine pastrat.Secretele sunt cheia ce mai tine lumea asta in contact.

Ei bine asa se explica transformarea unui inger in demon sau a unui demon in inger.

Aceste fiinte mistice ca sa zic asa,in lumea modernista nu prea sunt perceptibile in nici un sens.Dar ei sunt mereu prezenti,langa tine,langa mine,langa el,langa ei.Doar un om inteligent dar si cu mintea sanatoasa primita de la Dumnezeu ar putea percepe asa ceva.Multi se cred destepti si inteligenti da nu vor sa accepte sau mai bine zis nivelul lor nu le permite sa accepte mai mult decat ceea ce vad sau ceea ce le face placere.Dar din pacate pentru ei,a fi destept e mult mai mult de atat.A percepe si a accepta suferinta,a percepe lucruri imperceptibile,si mai ales a intelege crestinismul si sentimentul suprem :iubirea.

Gandindu-ma si regandindu-ma,realizez ca o persoana cu mintea normala probabil ce o am ca si stiinta nu e altceva decat granita ce Dumnezeu ne-a permis sa o trecem,dar care are anumite consecinte si reguli,care este defapt o incercare.Dupa ce ai trecut de aceasta granita e foarte greu sa iti mai pastrezi credinta,si e foarte greu sa traiesti cu amandoua pe acest taram.Ori esti cu stiinta ori cu religia.Daca le imbini intr-un mod ingenios si nelacom cum e stiinta poti obtine reteta supravietuirii si poate chiar a fericirii.Dar daca combinatia tinde mai mult spre o margine dacat ar trebui reteta e cea a autodistrugerii.

Invidiez plantele,pentru ca ele traiesc singure sub protectia lui Dumnezeu ca noi de altfel,doar ca le e mai usor poate si mai bine ,sau poate nu.Uneori mi-ar placea sa fiu un fir de iarba,uneori imi place ca sunt om,oricum ar fi imi accept soarta scrisa unei fiinte cu suflet,ceea ce sunt si eu.

Imi place sa visez,e singurul moment de extaz si fantezie ce il am.

Imi place luna,o consider cel mai frumos element cosmic alaturi de stelele ei.Poate ca sunt prea romantica si prea poeta ca sa fiu filozof precum Kant ,Cioran,Caragea.

Poate ca sunt prea eu ca sa mai fiu altceva.