Rânduri ale gândului...

Stiinta nu e altceva decat setea omului,iar daca aceasta sete o potolesti,ajungi sa te pierzi cu totul.

Uneori stau si ma gandesc,si tampita de la atata stiinta,de la atata cunoastere,nu stiu ce sa mai cred.Citind Kant,Cioran,si mult altii care si-au exprimat liber si in mod profund ceea ce gandesc si simt,stau si ma ratacesc pe taramul cunoasterii.

Ceea ce credeam odata si ceea ce avea o fundatie destul de solida in fata a tot ce imi zicea lumea,a ajuns sa se clatine in fata stiintei.

Nu stiu daca e bine sa ma predau ei sau sa cred in continuare ceea ce credeam inainte ,un lucru e sigur,cu cat sti mai multe,cu atat te tampesti mai tare.

E foarte greu sa rezisti unui asediu ca acesta atat de indelungat,fara hrana,fara sa iti intareasca cineva credinta.Credeam si inca mai cred acest lucru ,desi se clatina incet ca religia e singura cale dreapta in viata pe pamant,dar citind documente din evul mediu,si realizand consecintee cortinei negre ce s-a pus asupra mintilor oamenilor de atunci nu stiu cui sa i dau dreptate,stiintei sau religiei.

Mai am multe de citit pana sa ajung la o concluzie finala,desi mi-e teama sa mai citesc,mi-e teama ca daca voi afla mai multe toate zidurile credintei mele se vor prabusi si atunci chiar nu o sa stiu incotro sa ma indrept.Mi-e frica sa nu ma pierd cu totul in nimic,mi-e frica ca daca dau dreptate stiintei dincolo de misterioasa ei cortina ma va astepta un gol al nimicului,iar daca dau dreptate religiei ma voi lasa invaluita de valul negru care ia cuprins si pe oamenii si preotii din evul mediu.

Acum chiar ca ratacesc pe niste cai ale necunoscutului,pe niste cai ale nimicului.

Ma scufund incet in acest gol ce il pot face oamenii.

Nu mi-ar placea sa ma joc dea baba oarba in aceasta lume.Din pacate viata e ca un joc dea baba oarba,unde te indrepti fara sa vezi incotro iar cand cineva iti ia valul de pe ochi te trezesti intr-o alta lume,care in majoritatea cazurilor nu ne place.

Poate din fericire sau din pacate modernismul a ajuns sa ne cuprinda pe toti si intru tot pana la ultima hematie care exista in noi.Am ajuns multi dintre noi sa ducem o viata fara sens,o viata de robot,si atunci ma intreb ce rost mai are sa traiesti asa ?cand sti ca aceleasi lucruri te asteapta la nesfarsit,nimic nou,nimic interesant intr-o monotonie continua.

Nu poti sa gandesti doar in interesele celor bogati,gandirea ti-e delimitata la atat,desi vremea monarhiei si a robiei a apus de mult,se pare ca modernismul o reia cu o mai puternica forta.Lumea sta in mainile celor bogati.Si atunci cand totul depinde de ei unde sa t refugiezi ?in care san ?al stiintei sau al religiei.E greu sa dai un raspuns final si sigur.E greu sa iti imaginezi in ziua de azi,imaginatia in zilele noastre nu mai iti e de mare folos,doar daca creezi niste roboti si tehnologii de ultima ora bine inteles pentru bogati.

Desi n-am trait in vremea marilor poeti,simt ca un poet,si tanjesc dupa acele vremuri care nu stiu daca au existat vreodata asa cum spun marii poeti,unde imaginatia nu avea granite,unde iubirea putea fi traita in toate partile ei,fara restrictii,puteai iubi liber,neconditionat,insa acum modernismul si banii au ajuns sa inlocuiasca iubirea.

Putini sunt cei care mai iubesc pe lumea aceasta haotica.Iar acei putini ce au mai ramas de multe ori sunt ucisi chiar in zborul lor spre fericire.Bine a zis cineva ca fericirea nu dureaza mai mult decat cateva clipe,tind sa dau dreptate acestei persoane,caci iubirea te raneste in asa fel incat nu poti sa mai traiesti dar nici sa mori.

Pe strada vezi mergand oameni cu suflete inegurate,ochii inghetati si efectiv monitorizati.Nu vreau sa ajung si eu asa,si totul din lipsa iubirii in general.

Iubirea e ceva ce ai dobandit la sfarsitul tuturor trairilor.E pasul final spre fericire,un sentiment aparte ce si pe ingeri si demoni i fac sa ne pizmuiasca undeva in adancurile lor.

Iubirea absoluta si transcedentala e cea dintre un inger si demon,e o chimie puternica,se atrag reciproc,nu pot fi unul fara de celalalt.

Rare asemenea iubiri,rare si tragice.

Dar cum e cand o persoana din inger se transforma in demon ?am auzit multe despre oameni demonizati,dar nu prea am auzit despre demoni umanizati,secret bine pastrat.Secretele sunt cheia ce mai tine lumea asta in contact.

Ei bine asa se explica transformarea unui inger in demon sau a unui demon in inger.

Aceste fiinte mistice ca sa zic asa,in lumea modernista nu prea sunt perceptibile in nici un sens.Dar ei sunt mereu prezenti,langa tine,langa mine,langa el,langa ei.Doar un om inteligent dar si cu mintea sanatoasa primita de la Dumnezeu ar putea percepe asa ceva.Multi se cred destepti si inteligenti da nu vor sa accepte sau mai bine zis nivelul lor nu le permite sa accepte mai mult decat ceea ce vad sau ceea ce le face placere.Dar din pacate pentru ei,a fi destept e mult mai mult de atat.A percepe si a accepta suferinta,a percepe lucruri imperceptibile,si mai ales a intelege crestinismul si sentimentul suprem :iubirea.

Gandindu-ma si regandindu-ma,realizez ca o persoana cu mintea normala probabil ce o am ca si stiinta nu e altceva decat granita ce Dumnezeu ne-a permis sa o trecem,dar care are anumite consecinte si reguli,care este defapt o incercare.Dupa ce ai trecut de aceasta granita e foarte greu sa iti mai pastrezi credinta,si e foarte greu sa traiesti cu amandoua pe acest taram.Ori esti cu stiinta ori cu religia.Daca le imbini intr-un mod ingenios si nelacom cum e stiinta poti obtine reteta supravietuirii si poate chiar a fericirii.Dar daca combinatia tinde mai mult spre o margine dacat ar trebui reteta e cea a autodistrugerii.

Invidiez plantele,pentru ca ele traiesc singure sub protectia lui Dumnezeu ca noi de altfel,doar ca le e mai usor poate si mai bine ,sau poate nu.Uneori mi-ar placea sa fiu un fir de iarba,uneori imi place ca sunt om,oricum ar fi imi accept soarta scrisa unei fiinte cu suflet,ceea ce sunt si eu.

Imi place sa visez,e singurul moment de extaz si fantezie ce il am.

Imi place luna,o consider cel mai frumos element cosmic alaturi de stelele ei.Poate ca sunt prea romantica si prea poeta ca sa fiu filozof precum Kant ,Cioran,Caragea.

Poate ca sunt prea eu ca sa mai fiu altceva.