Am nevoie de cuvinte ca sa pot spune ceea ce simt,ca sa ma exteriorizez din trupul ce mi-a fost dat.Sunt adapostita intr-un trup pamantesc,slefuit de trecerea timpului intr-un trup de femeie,dar sufletul din mine simte nevoia de lumina,simte nevoia de a vorbi,si cum altfel pot decat prin cuvinte...
Respir un aer proaspat de primavara,vad cum trec trupuri,uneori pline de goliciune alteori pline de ganduri lumesti,dar nici unul cu un gand luminat,aparte,un gand care sa nu fie banal.Uneori simt ca mai am un trup,un trup al sufletului,si imi vina sa strig :Vindeca-mi trupul !vindeca-mi trupul sufletului prin lumina sufletului tau,care sunt ochii.Simt cum incet ,incet trupul creste din mine si ramane doar o cenusa a timpului care se va risipi la urmatorul vant…
De mica am fost invatata ca am fost creati din iubire,dar ajungand la o varsta am mai invatat ca desi creati din iubire uneori raspandim ura...otrava letala pentru sufletul celui ce o raspandeste…oricum ar fi e greu sa traiesti si daca iubesti,poate e cel mai greu mod de a trai…iubind…mai ales cele ascunse tie...Dar asta inseamna una dintre pietrele din zidul vietii,un zid foarte inalt si greu de urcat.E greu sa fi om,dar e mai bine decat sa fi altceva.Odata vrand sa ies din trup m-am prabusit din nou in mine,de atunci nu am mai izbutit a incerca sa ies din acest trup…sunt poate mai in siguranta asa…daca raman in el,in trupul meu…un ambalaj decorat ce ademeneste pe ceilalti ca mine,adica pe cei ce sunt oameni.E incredibila natura trupului,e foarte fascinant clipa cand doua trupuri de sex opus se ating creand scantei si combinatii chimice uluitore,care leaga doua persoane,dar fara de care nu ar fi viata la fel de gustoasa in amarul ce ni-l ofera.Trupul striga pracic sa fie iubit,un strigat perceput doar de trupul altora care fie raman indiferenti fie raspund strigatului…Oricum ar fi avand un trup care la un moment dat va deveni nimic altceva decat un les,face parte din viata,e o conditie esentiala ca sa participi la acest spectacol care se numeste viata,sa ai un trup sa ai un suflet care este practic ceea ce te va reprezenta in viata ,nu vreau sa i zic creier deoarce si creierul e o materie intinsa ,face parte din trup si se pierde odata cu el,vreau sa cred ca suntem speciali prin acel ceva,care este sufletul.Uneori acest suflet este taiat de lama trupului,ajungand sa nu mai existe in acelasi mod ca si in altii,ajungad sa fie o bucata de carne in care sunt tiparite toate greutatile acestui spectacol fara sfarsit pentru om.Fara suflet nu am fi altceva decat niste manechine de plastic expuse in vitrina vietii,dar care nu vor fi admirate de catre trecatori,de catre alte trupuri care au suflet.Sufletul se lupta adeseori cu trupul in care este inchis,o lupta chinuitoare.
Sincer nu stiu de ce am scris aceste randuri fara rost fara sens,dar am simtit nevoia sa ma exteriorizez putin..poate de aceea,ca sa imi aduc aminte ce sunt defapt…un trup..cu un suflet in el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu